Drumul ce duce spre satul Vadul-Raşcov, care este situat în valea Nistrului, oferă o imagine minunată ochiului: două dealuri împădurite, cu stînci ce sparg înaltul, iar în vale apa limpede a Nistrului. Ca orice sat, Vadul-Raşcov are o gură de neam, prin care vine să ne povestească despre toate cîte s-au întîmplat la vatra lui.
Legenda din bătrîni glăsuieşte că demult, pe malul stîng al Nistrului trăia un boier pe nume Raşcu. Boierul stăpînea pămînturi şi pe malul drept al rîului. Pentru a le vizita, Raşcu a dat ordin să se construiască peste rîu, acolo unde e mai puţin adînc, un vad de trecere. El a fost cel care a despădurit aceste locuri, ca peste ani să se înşire aici frumoase vii arate cu mult spirit gospodăresc în vaduri. Dar în una din zile, pe cînd îi slăbise, căci bătrîneţea îl apăsa pe umeri, în drum spre casă, pe la mijlocul rîului, se poticni şi apa îl înghiţi pentru vecie. Mai tîrziu pe aceste locuri s-au aşezat cu traiul oameni dornici de a pescui, dornici de a vîna, astfel au apărut primele familii care au pus baza satului.
Satul Vadul-Raşcov a fost atestat documentar la 14 ianuarie 1447, în calitate de tîrg gazduind negustori sşi călători străini, alaiuri diplomatice din diferite ţări ale lumii. Deja în secolul al XVIII-lea tîrgul Vadul-Rascov era considerat un punct important comercial, fapt atestat şi de prezenţa pe hărţile medievale.
O pagină importantă în istoria satului este imigraţia evreilor. Ea avu o mare influenţă atît pe plan economic cît şi cultural. Imigraţia a început în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Dacă în 1880 în tîrg trăiau 166 de familii, apoi la 15 august 1935 numărul crescu pînă la 289. În 1970 Vadul-Raşcov poseda 2 fabrici de lumînări, 8 ateliere de dubire şi pelucrarea a pielilor, cîteva mori de apă. Satul nu-şi pierdea nici aspectul de focar naţional de cultură şi învăţămînt. Cele două biserici aveau în preajmă şcoli parohiale cu manuale aduse de peste Prut. În 1879 la şcoală sunt admise primele fete. La 1 martie 1912 la Vadul-Raşcov se inaugurează prima bibliotecă. În 1923 satul cuprindea 1194 gospodării cu o populaţie de 9800 oameni. Negustorul Berca Frainzilgerg ridică primele clădiri cu 2 etaje. În ajunul războiului satul avea şcoală medie, biserică frumoasă, 7 sinagogi, 10 cîrciumi. Satul dispunea de 3 mori de apă şi una de aburi.
În 1940, cînd prin radiou a fost anunţată căderea Basarabiei, sute de familii au luat calea pribegiei, populaţia se reduse brusc la 4153 locuitori. Cel de-al II-lea război mondial a avut urmări groaznice asupra comunei. Mulţi bărbaţi au căzut în luptă, numărul populaţiei s-a micşorat, a fost ars tîrgul evreesc. După ce tîrgul a dispărut mulţi au regretat soarta lui deloc fericită. Şi azi bătrînii care mai sunt în viaţă îşi aduc aminte cu regret de acele timpuri. Ei spun că evreii îi ajutau în situaţiile dificile, aveau încredere în consăteni. Evreii erau foarte pricepuţi în ale meşteşugăritului şi oricine care vroia să înveţe vreo meserie era primit cu mare plăcere.
Obiecte ce mai aduc aminte şi astăzi trecutul satului sînt monumentele istorice. Aceasta este clopotniţa cu inscripţii pe piatră şi pe mormintele din curtea ei. Acest lăcaş sfînt, numit Biserica Sfîntului Nicolae, a fost zidit în stil bizantin cu cheltuielile preotului Arsenie Ghernicencu în 1787. La început biserica era din lemn, dar din cauza unui incendiu a ars.
Cimitirul evreesc, cu morminte vechi pe care muşchiul acoperă scrisul secular este o dovadă a faptului că aici au trăit evrei. Cruci vechi mai rămîn să spună adevărul istoric. Frumos sculptate, aceste morminte sînt aranjate într-o ordine oarecare, probabil că după familii. Cîteva morminte la rînd, de mărimi diferite, au încrustate aceleaşi imagini. Beciurile atestate pe teritoriul satului sînt o altă dovadă a existenţei avreilor. Acestea sînt nişte beciuri spaţioase, frumos construite, cu mai multe ulicioare.
Curtea din satul Socola este locul ce mai păstează amintirea boierului care a locuit acolo. Pe lîngă faptul că acest loc oferă o imagine plăcută, poieniţe, copaci înalţi, el mai este şi un păstrător al beciurilor acelui boier. Socola este un loc încîntător. Vara, ochiul omului rămîne vrăjit de frumuseţea ce o oferă pădurea cu mici rîuleţe, cascade şi stînci care înfăţişează diferite figuri.
Monumentul ridicat în memoria celor căzuţi în al II-lea război mondial adună la 9 mai majoritatea oamenilor din sat. Este o amintire tristă, dar care totuşi aparţine acestui sat, acestor oameni care au întrunit greutăţi.
Legenda din bătrîni glăsuieşte că demult, pe malul stîng al Nistrului trăia un boier pe nume Raşcu. Boierul stăpînea pămînturi şi pe malul drept al rîului. Pentru a le vizita, Raşcu a dat ordin să se construiască peste rîu, acolo unde e mai puţin adînc, un vad de trecere. El a fost cel care a despădurit aceste locuri, ca peste ani să se înşire aici frumoase vii arate cu mult spirit gospodăresc în vaduri. Dar în una din zile, pe cînd îi slăbise, căci bătrîneţea îl apăsa pe umeri, în drum spre casă, pe la mijlocul rîului, se poticni şi apa îl înghiţi pentru vecie. Mai tîrziu pe aceste locuri s-au aşezat cu traiul oameni dornici de a pescui, dornici de a vîna, astfel au apărut primele familii care au pus baza satului.
Satul Vadul-Raşcov a fost atestat documentar la 14 ianuarie 1447, în calitate de tîrg gazduind negustori sşi călători străini, alaiuri diplomatice din diferite ţări ale lumii. Deja în secolul al XVIII-lea tîrgul Vadul-Rascov era considerat un punct important comercial, fapt atestat şi de prezenţa pe hărţile medievale.
O pagină importantă în istoria satului este imigraţia evreilor. Ea avu o mare influenţă atît pe plan economic cît şi cultural. Imigraţia a început în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Dacă în 1880 în tîrg trăiau 166 de familii, apoi la 15 august 1935 numărul crescu pînă la 289. În 1970 Vadul-Raşcov poseda 2 fabrici de lumînări, 8 ateliere de dubire şi pelucrarea a pielilor, cîteva mori de apă. Satul nu-şi pierdea nici aspectul de focar naţional de cultură şi învăţămînt. Cele două biserici aveau în preajmă şcoli parohiale cu manuale aduse de peste Prut. În 1879 la şcoală sunt admise primele fete. La 1 martie 1912 la Vadul-Raşcov se inaugurează prima bibliotecă. În 1923 satul cuprindea 1194 gospodării cu o populaţie de 9800 oameni. Negustorul Berca Frainzilgerg ridică primele clădiri cu 2 etaje. În ajunul războiului satul avea şcoală medie, biserică frumoasă, 7 sinagogi, 10 cîrciumi. Satul dispunea de 3 mori de apă şi una de aburi.
În 1940, cînd prin radiou a fost anunţată căderea Basarabiei, sute de familii au luat calea pribegiei, populaţia se reduse brusc la 4153 locuitori. Cel de-al II-lea război mondial a avut urmări groaznice asupra comunei. Mulţi bărbaţi au căzut în luptă, numărul populaţiei s-a micşorat, a fost ars tîrgul evreesc. După ce tîrgul a dispărut mulţi au regretat soarta lui deloc fericită. Şi azi bătrînii care mai sunt în viaţă îşi aduc aminte cu regret de acele timpuri. Ei spun că evreii îi ajutau în situaţiile dificile, aveau încredere în consăteni. Evreii erau foarte pricepuţi în ale meşteşugăritului şi oricine care vroia să înveţe vreo meserie era primit cu mare plăcere.
Obiecte ce mai aduc aminte şi astăzi trecutul satului sînt monumentele istorice. Aceasta este clopotniţa cu inscripţii pe piatră şi pe mormintele din curtea ei. Acest lăcaş sfînt, numit Biserica Sfîntului Nicolae, a fost zidit în stil bizantin cu cheltuielile preotului Arsenie Ghernicencu în 1787. La început biserica era din lemn, dar din cauza unui incendiu a ars.
Cimitirul evreesc, cu morminte vechi pe care muşchiul acoperă scrisul secular este o dovadă a faptului că aici au trăit evrei. Cruci vechi mai rămîn să spună adevărul istoric. Frumos sculptate, aceste morminte sînt aranjate într-o ordine oarecare, probabil că după familii. Cîteva morminte la rînd, de mărimi diferite, au încrustate aceleaşi imagini. Beciurile atestate pe teritoriul satului sînt o altă dovadă a existenţei avreilor. Acestea sînt nişte beciuri spaţioase, frumos construite, cu mai multe ulicioare.
Curtea din satul Socola este locul ce mai păstează amintirea boierului care a locuit acolo. Pe lîngă faptul că acest loc oferă o imagine plăcută, poieniţe, copaci înalţi, el mai este şi un păstrător al beciurilor acelui boier. Socola este un loc încîntător. Vara, ochiul omului rămîne vrăjit de frumuseţea ce o oferă pădurea cu mici rîuleţe, cascade şi stînci care înfăţişează diferite figuri.
Monumentul ridicat în memoria celor căzuţi în al II-lea război mondial adună la 9 mai majoritatea oamenilor din sat. Este o amintire tristă, dar care totuşi aparţine acestui sat, acestor oameni care au întrunit greutăţi.